multumesc mult

iar eu abia azi am vazut mesajele voastre


va pup pe toti!
azi am incercat sa scriu un dialog cu constiinta

ceva de tipul monologului.. cine are rabdare, va ivit sa cititi

:::
Totul a devenit alb..
Mergeam pe nimic si nu-mi simteam talpile.
Poate ca zburam.. dar nu e posibil ! Nu aveam aripi .. si nici macar miini..
Sa fi fost un Icar ucis de iluzia inaltarii ?
... simteam ca exist, dar spatiul era idefinit..
Strigam cu toata capacitatea posedata, dar nicio suflare nu-mi raspundea
... ma zguduia doar ecoul produs..
- Cine esti tu ?
Cuprinsa de frica.. am tacut.
- Nu-ti fie teama, chiar daca nu ma poti vedea.. sunt la fel ca si tine.. daca nu crezi ca e ciudat, sa stii ca sunt chiar eul tau.
- Vrei sa rid?.. Convinge-ma.
- Uite ca nu as vrea. Perfect gindita a fost afirmatia ca arta nu se explica. Pentru mine viata fiecarui om reprezinta o arta extraordinara.. avem talentul de a trai.. insa totul depinde de modul in care il facem sa evolueze..
- Fie, si ce vrei sa obtii de la mine? .. Daca imi spui ca esti eul meu, de ce ma mai intrebi cine sunt?
- incerc sa-ti dezvalui constiinta
- si ce ai constatat pina acum ?
- Ai o vointa mare !
Ce ai simtit cind te-ai nascut ?
- Stupida intrebare. Oare un copil poate realiza o asemenea senzatie in primele clipe ?
- Da. Nu fi ridicola! stiu ca mai porti in tine acea sublima amintire: miros imbatator de viata scaldata in perfectiunea din ochii mamei si chiar.. o mindrie > ai devenit OM! nu-ti amintesti ?! plingeai de bucuria de a te fi nascut!!!
Au inceput sa-mi curga siroaie de lacrimi, un plins infantil a iesit din mine..
- Plingi! .. lacrimile adevarate purifica sufletul..
Starea s-a amplificat si hohote inabusite de lacrimi imi curgeau pe trup... tremuram.. dar nu mi-era frig...
- stii.. uneori as prefera sa mor.
- Dar.. ce vorbesti ?! Ai o viata splendida!
- Ma obsedeaza mediocritatea lumii si invidia dintre ei, care se rasfringe atit de mult si asupra mea..
- Nu fi copil ! Invidia lor iti evidentiaza succesul!
- Dar nu pot ! Ma tot abtin de la revolta si uneori incep sa ma sufoc! Am nevoie zilnic de o doza epurata de aer.. dar nu e de gasit ! Moartea insa - imi promite o liniste eterna.
- Moartea e o dezertare groaznica!
- insa o evadare din infernul lumesc..
- Crezi ca moartea nu ar fi un infern ?
- Oare am fost atit de rea ca sa nu incerc paradisul?
...... a durat o liniste intensa
- Citi ani ai ?
- Bucuriile plus dorurile
- Iubesti?
- Da.
- De cit timp?
- De cind nu cunosteam ca aia e iubire.
- si cind s-a intimplat asta?
- Probabil in pintecul mamei.
- Ai calatorit ?
- Da am explorat Universul Cuvintului si Sufletul Lumii.
- Ai mai vrea sa revii pe acolo?
- Nu cred ca e nevoie. De cind le-am descoperit, traiesc permanent in ele..
- Cum iti reuseste concomitent in ambele ?
- Dorinta e totul. Inspirata in Sufletul Lumii, scriu faurind cuvintul in acel univers.
- Ai fost exilata vreodata?
- M-au avertizat.. daca nu-i indragesc..
- si ?
- Le-am zis ca le dau viata si eternitatea mortii mele.
- Ai suferit ?
- Oh, suferinta e haina oricarui om, niciodata nu e noua sau veche, e constanta in garderoba mea de fiecare zi. Uneori chiar nu o dezbrac, se lipeste de mine, nelasindu-ma nici in somn... ma provoaca la cosmaruri in care vad ingeri frinti si ploi de pene din aripile lor care cad stropite de singe...
- incerci sa lupti cu ea?
- intreaga viata lupt cu toate. Caut necontenit calea spre izbinda
- Esti curajoasa!
- Da.. incerc. Curajul e singurul scut impermeabil care ma ajuta in escaladarea altitudinilor.
- Cite vieti ai ?
- Sunt constienta de una...
- Bine. Ai mai repeta-o ?
- Nu cred.. As incepe alta.. Poate va fi mult mai impecabila.
- si daca nu ?
- As reincepe la infinit, daca mi s-ar permite.. Insuccesul exista in raport cu antonimul sau.. deci intr-un final voi reusi eu.
- Ai timp destul ?
- E cel mai insuficient lucru despre care as putea vorbi..
- Ce parere ai despre el ?
- Ticaitul necontenit devine zilnic atit de iritant, incit ma cuprinde aproape inclestat o confuzie grea ce nu ma lasa prada altor ginduri, decit la ireversibilitatea si trecerea timpului
Ma agita si ma ratacesc in multitudinea de intrebari
Tic-tac-tic-tac ! Cit de oribil !
Aud moartea prezentului,
grabita,
ritmata
si total analoga
ordinarului pas soldatesc.
- Tic-tac-tic-tac !
- Te distrezi pe seama mea ?
- Nu, iti testez rabadarea..
- Suna simplu si infantil, dar
nu! Fiecare tic si tac readuce ecoul acut al unui clopot de otel ce bate permanent intru vestirea clipelor refugiate in cimitirul trecutului. Uneori imi vine sa intreb "Cer scuze, unde s-o iau pentru a ajunge sa-l cunosc?
- Ah! Ce intrebare stupida !
- Ma intreb acum, de ce nu avem la scoala asemenea subiecte?
- Gresesti, subiectele de care ti-e sete nu sunt altceva decit parcurgerea prin viata care te pregateste pentru examenul de bacalaureat
- Echivalat cu Judecata de Apoi?
- Da.
- Vai !!! Mi-e sete de viata ?! Oare mai traiesc sau e doar o himera ?!
Nu primesc nici un raspuns.. incep sa-mi pierd curajul de care am dat dovada.. si .. mi-e frica..
- Ce simti fata de trecerea timpului ?
- O urasc caci ii ofer involuntar toata atentia mea.
- Dar o iubesti incalculabil atunci cind te apropie de clipa reintilnirii cu
fiinta vitala implinirii in suflet, nu ?
- Da, dar totusi cita dezamagire ! Asteptarea e ca sarea marii, iar dupa distilarea ei din spirit, fericirea te ia captiva si nu mai esti capabil sa duci contul timpului.. Delirez, ca mai apoi sa-mi para ca timpul e sardonic.. ma joaca pe degete si face cu mine acrobatii din cele mai riscante.. cu mine.. cu marioneta robita a lui!
- Tic-tac-tic-tac ! Moare o clipa..
- moare o alta..
moare..
moare timpul..
- AH !
- inceteaza !
- Bine.
- stii..priveam ieri spre inalt si m-am gindit ca imparatia Demiurgului este intruchiparea desavirsirii.
- il vei regasi necontenit plin de perfectiune vesnica prin toate pildele si invataturile sale, prin toata potenta crearii Universului
prin nuanta care accepta a se dovedi sublimitate in ochii muritorilor albastru paradiziac, dar simplu.
- si probabil pentru ca intilnind in zborul spre zenit atita idealitate care se infiltreaza in palatul Lui, paleta cu fermitate picteaza astfel cerul.
- Da, nicicind nu va cuteza faptura omeneasca sa se compare cu Dumnezeu, caci el nu se include in tipologia mundana. El este perfect, iar certitudinea s-a profilat. Crede-ma !
- Cred.. in tine si in Tata.
A plouat ..... si m-am simtit mica pe linga curcubeul aparut.. o imagine atit de mirifica.. dar.. a si disparut.
- Nimic nu dureaza..
- Doar moartea..
Cit as vrea sa mor!!!!!!!!!
Doamne, preda-ma mortii!
- Dar esti nebuna! Ce se intimpla!
- Urasc ! Urasc raul! Are un palat imens in care zi de zi aduce o noua semnatura in dosarul celor capturati. De unde oare atita perversitate?
Mi-a explodat o mina de lacrimi din suflet... Am strigat cu putere, strapunsa parca de un junghi salbatec..
Am deschis ochii si m-am pomenit in obscuritatea celor patru pereti care ma izolau de lumea din afara.
Pe timpla odaii o lumina palida scria : Traieste-ti clipa, fiinta biruitoare!
(
http://din-taceri.blogspot.com/ - blogul meu

)