#3
Postat 10 January 2007 - 06:54 PM
#8
Postat 31 January 2007 - 09:32 AM
eu am cunoscut persoane care abia isi duceau traiul de pe o zi pe alta dar erau foarte orgoliosi.......
#9
Postat 31 January 2007 - 10:08 AM
eu am cunoscut persoane care abia isi duceau traiul de pe o zi pe alta dar erau foarte orgoliosi.......
de multe ori cei saraci sunt mai orgoliosi decat cei bogati ![]()
![]()
#12
Postat 18 February 2007 - 02:17 AM
#13
Postat 04 March 2007 - 03:56 AM
#16
Postat 31 March 2007 - 05:02 PM
#17
Postat 04 April 2007 - 01:52 PM
Foarte bine spus .
#18
Postat 05 April 2007 - 08:50 PM
eu am cunoscut persoane care abia isi duceau traiul de pe o zi pe alta dar erau foarte orgoliosi.......
de multe ori cei saraci sunt mai orgoliosi decat cei bogati ![]()
![]()
#20
Postat 01 May 2007 - 06:49 PM
Baruch Spinoza defineşte orgoliul drept "plăcerea care se naşte din pricină că omul se apreciază pe sine însuşi mai mult decît trebuie", iar Voltaire ca "o lăcomie bolnăvicioasă de laudă"
Orgoliul, împreună cu formele sale particulare de manifestare, aroganţa şi mîndria, reprezintă unul din cele mai puternice defecte umane: "Mîndria atîrnă în balanţă tot atît cît toate mizeriile noastre luate la un loc." (Blaise Pascal)
Această formă particulară a personalităţii umane, orgoliul, apare întotdeauna în sfera relaţională. Schopenhauer remarca faptul că "satisfacerea vanităţii... omul nu şi-o poate procura decît comparîndu-se cu alţii". Cineva se poate manifesta în mod orgolios numai faţă de o altă persoană sau un grup de persoane. Poate fi mîndru că are mai mult ca altul, sau că ştie mai multe, sau că poate mai multe în comparaţie cu ceilalţi. "Păzeşte-te a doua zi după succes", avertiza Titu Maiorescu, iar Schiller observa că "pe învingătorul prea mîndru îl doboară propria sa fericire". De aceea este atît de des întîlnit în prezent, cînd în societate, la serviciu, pe stradă, chiar şi în multe familii, faptul că domneşte competiţia. Scara actuală de valori imprimă mentalităţi de luptător bazate pe denigrarea şi înjosirea aproapelui pentru a putea accentua propriile valenţe (ezit să le numesc "calităţi"). O foarte sugestivă imagine, găsită pe Internet, reprezenta o pisică obeză care se ruga: Doamne, dacă nu mă poţi face slabă, măcar fă-mi prietenii graşi. În această josnică competiţie, orice mică victorie alimentează "umflarea în pene" precum broasca din fabula lui La Fontaine care demonstrează foarte sugestiv efectele creşterii în avalanşă ale orgoliului
Un alt aspect al orgoliului, legat tot de sfera relaţională, este faptul că are capacitatea de a "orbi" vremelnic luciditatea celui în cauză, provocînd reacţii de obicei violente la orice "afront". Orgoliosul capătă o sensibilitate maladivă la orice observaţie ce contravine imaginii pe care şi-a creat-o despre el însuşi, de regulă falsă ori exagerată. La o analiză mai atentă, se poate observa că, în realitate, orgoliul este o manifestare dizarmonioasă a egoului nostru. Balzac spunea că "vanitatea înseamnă adorarea eului" iar Nichifor Crainic că "omul trufaş mută centrul de greutate al tuturor lucrurilor în eul său orgolios". Acest fals centru al fiinţei noastre se simte ameninţat de orice tentativă de deconspirare şi de aceea reacţionează brutal cînd este "călcat pe bătătură". Mai mult, această "îmbolnăvire" provoacă şi o deformare a modului cum percepem realitatea, ne face să o oglindim în mod deformat. "Vanitatea noastră şi prea marea preţuire pe care o avem pentru noi înşine ne fac să bănuim la ceilalţi o trufie faţă de noi, care adesea nu există. O persoană modestă nu are slăbiciunea aceasta" (La Bruyere). Înţelepciunea românească observă că orgoliosul mai degrabă vede bîrna din ochii vecinului decît paiul din ochiul propriu.
Orgoliul stă la baza multor conflicte stupide, tensiuni, lupte şi violenţe între fiinţele umane ignorante. Ne manifestăm mînaţi de perfidia sa în foarte multe împrejurări, fără să ne dăm seama. Chiar dacă mai tîrziu regretăm, tot el ne opreşte în a recunoaşte că am greşit, blocînd însăşi încercarea de a repara ce am distrus. Forma specifică de manifestare a orgoliului este prin comunicare verbală: Lauda de sine nu aduce-a bine. "Vorbim puţin cînd vanitatea nu ne dă ghes la vorbă" (La Rochefoucauld). Mîndria celor mici stă în a vorbi totdeauna despre ei înşişi; mîndria celor mari e de a nu vorbi niciodată despre ei înşişi (Voltaire). Una din formele cele mai uzuale dar ascunse de exprimare verbală ale orgoliului este ironia.
Oricît de curios ar părea, orgoliul este generat de un sentiment sau complex de inferioritate. De exemplu o persoană foarte orgolioasă în plan mental poate avea un complex de inferioritate în plan afectiv, sexual, etc. Manifestările viciate ale egoului tind să acopere sau să ascundă aceste minusuri sub o mască violentă ce încearcă să păstreze sau să obţină ceea ce crede că i se cuvine.
Ca formă de manifestare a egoului, orgoliul are un efect nefast asupra sufletului, îndreptîndu-l către lumi demoniace. Nicolae Iorga punctează astfel această idee: "Mîndria unora nu e decît strălucitul monument funebru pe care l-au ridicat asupra sufletului mort demult... Egoism înseamnă să faci din fiinţa ta temniţa sufletului tău. Dar tot el ne oferă însă şi soluţia: "Măsori lumea cu măsura ta, care se pierde odată cu tine". Deci, de fiecare dată cînd orgoliul încearcă să se impună, analizează în mod lucid motivaţiile ascunse ale reacţiilor tale şi aminteşte-ţi că totul este trecător şi că toate aceste certuri mărunte nu au nici o importanţă dintr-o perspectivă temporală mai largă: Nimic nu ne poate abate mîndria şi nu ne astîmpără trufia, ca gîndul că frumuseţea, puterea, averea sînt trecătoare (Wagner).
Şi totuşi, orgoliul perfect lucid şi purificat (sublimat) constituie o foarte importantă sursă de autodepăşire care ne poate oferi elanul necesar pentru a trece cu mult dincolo de ceea ce în mod obişnuit considerăm noi că sîntem capabili. Redirecţionarea energiilor negative ale orgoliului ne pot îmbogăţi sufletul cu calităţi precum răbdarea, modestia, umilinţa.
Multe din învăţăturile biblice se referă la transmutarea acestor energii negative ale orgoliuli: "Cînd îţi este lovit un obraz, întoarce-l şi pe celălalt.". "Iar cine se va înălţa pe sine, se va smeri; şi cine se va smeri pe sine, se va înălţa" (Ev. Matei, XXIII.12). De altfel, Iisus, Marele Învăţător, a dăruit lumii un adevăr fundamental, şi anume că sîntem cu toţii fii ai Tatălui Ceresc, în faţa Căruia sîntem egali ca importanţă, şi că Tatăl Nostru ne dăruieşte tuturora în mod egal iubirea Sa fără de margini.
Deplina luciditate în trăirea orgoliului ne poate face cu uşurinţă să înţelegem că valoarea şi importanţa nu sînt proprietatea nimănui deoarece fiecare are propria sa valoare (importanţă) egală în esenţă cu aceea a oricărei alte fiinţe.
Picături din Oceanul Beatitudinii infinite, scîntei divine ale aceleiaşi Lumini necreate, am venit pe această lume tocmai pentru a înţelege aceste adevăruri prin a căror cunoaştere vom deveni complet liberi şi ne vom putea reîntoarce astfel în Inima Tatălui Ceresc de unde provenim cu toţii.
Raspunde la acest subiect


Logare
INREGISTREAZA-TE !






Sus
Raspuns
Citare Multipla










